×
CAUTA

Oare relaţia aceasta va rămâne?

Cum putem şti că relaţia noastră cu Dumnezeu este sigură?

Înviaţa noastră sunt multe relaţii care ţin doar până la un anumit moment. S-ar putea să ne confruntăm cu un divorţ, s-ar putea să fim părăsiţi de cei care, odinioară, ne erau prieteni, sau s-ar putea ca moartea să ne răpească pe cineva drag. Astfel că probabil, atunci când te gândeşti la această nouă relaţie cu Dumnezeu, îţi pui în mod firesc întrebarea: Oare într-adevăr relaţia aceasta va rămâne pentru tot restul vieţii mele?

S-ar putea să-i fi cerut lui Iisus să intre în viaţa ta, având însă o atitudine de genul: „Da, cu siguranţă doresc să merg în cer. Bine, am să Îl rog pe Iisus să vină în viaţa mea.” S-ar putea însă ca în realitate, tu să nu ai nici cea mai mică intenţie de a-L cunoaşte pe Dumnezeu mai mult şi nici nu ai vrea ca Dumnezeu să interfereze în vreun fel cu vreuna din deciziile vieţii tale. Dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, atunci probabil că nu ai început o adevărată relaţie cu Hristos. Iisus a murit pentru păcatele noastre, şi prin urmare, iertarea este un dar fără plată care ni se oferă; însă pentru Hristos, a presupus plătirea unui preţ. O persoană care devine creştină este caracterizată de o dorinţă sinceră de a avea o relaţie continuă că Dumnezeu, mulţumindu-i neîncetat pentru faptul că, pe acea cruce, Iisus a luat asupra Lui vina păcatelor noastre.

Cu toate acestea, presupunând că i-ai cerut lui Iisus să intre în viaţa ta având o dorinţă sinceră de a-L cunoaşte mai mult şi de a-L lăsa pe El să îţi călăuzească viaţa, atunci ai toate motivele să fii convins să aceasta este singura relaţie care va rămâne pentru tot restul vieţii tale. Dumnezeu ne spune: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5). Atunci când ne punem credinţa în Iisus, dorind ca El să locuiască în vieţile noastre, noi devenim copii ai Săi şi suntem păstraţi în siguranţă în dragostea Sa. Următoarele texte din Scriptură te vor ajuta să înţelegi ceea ce este acum adevărat cu privire la relaţia ta cu El.

Cine am fost

Poate că nu ai fost întru totul conştient de următoarele adevăruri. Însă, atunci când ne referim la viaţa noastră înainte de a fi devenit creştini, iată cum ne descrie Biblia:

          vrăjmaşi ai lui Dumnezeu (Romani 5:10)
          fără putere (Romani 5:6)
          nelegiuţi (Romani 5:6)
          păcătoşi (Romani 5:8)
          pierduţi (Matei 18:11)
          săraci (Apocalipsa 3:17)
          orbi (2 Corinteni 4:4)
          sub mânia lui Dumnezeu (Ioan 3:36)
          morţi în greşelile noastre (Efeseni 2:1)
          fără minte şi robiţi de patimi (Tit 3:3)
          săvârşind fapte rele (Coloseni 1:21)
          îndepărtaţi de Dumnezeu (Efeseni 2:13)
          fără nădejde (Efeseni 2:12)
          umblând în întuneric (Ioan 8:12)

Cine suntem acum

Din momentul în care L-am primit pe Hristos în vieţile noastre, am început o nouă relaţie cu Dumnezeu şi o nouă viaţă. Iată cum ne descrie Biblia acum, când Domnul Hristos ne stăpâneşte inimile:

          suntem împăcaţi cu Dumnezeu (Romani 5:1)
          suntem copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12)
          suntem iertaţi de toate păcatele (Coloseni 1:14)
          am fost apropiaţi de Dumnezeu (Efeseni 2:13)
          suntem pecetluiţi cu Duhul Sfânt (Efeseni 1:13)
          nu mai locuim în întuneric (Efeseni 5:8)
          aparţinem Împărăţiei Sale (Coloseni 1:13-14)
          suntem iubiţi de Dumnezeu (1 Ioan 4:9-10; Ioan 15:9)
          am primit viaţa veşnică (Ioan 3:16)
          suntem păstraţi în dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:38-39)
          suntem mântuiţi prin har (Efeseni 2:8-9)
          Hristos locuieşte în inimile noastre (Efeseni 3:17)
          suntem aleşi de Dumnezeu (Efeseni 1:4-5)
          am trecut din moarte la viaţă (Ioan 5:24)
          avem viaţa în Hristos (Efeseni 2:15)
          suntem drepţi înaintea lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:21)
          suntem conduşi de un Păstor care ne poartă de grijă (Ioan 10:27)

Iisus a spus: „...pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). El prezintă acelaşi adevăr, de data aceasta într-o formă mai amplă, în textul din Ioan 10:28-30 – „Eu [oilor Mele] le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem.” În aceste cuvinte găsim promisiunea că suntem păstraţi în siguranţă în mâinile Sale.

Datorită acestui fapt, putem fi încredinţaţi că Acela care a început în noi „aceasta bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Iisus Hristos” (Filipeni 1:6).

Iisus a plătit în întregime preţul păcatelor noastre, iar dacă noi I-am mulţumit pentru acest lucru, dacă L-am primit în vieţile noastre dorind să-I aparţinem cu totul, atunci El face din noi copii ai lui Dumnezeu. Datorită jertfei Domnului Hristos, suntem iertaţi pe deplin şi suntem primiţi în prezenţa lui Dumnezeu.

Relaţia noastră cu Dumnezeu este păstrată nu prin ceea ce facem noi, ci datorită caracterului lui Dumnezeu şi datorită morţii Domnului Hristos în locul nostru. Iisus Însuşi a plătit preţul relaţiei noastre cu Dumnezeu, îndepărtând pedeapsa păcatului care stătea între noi şi Dumnezeu. Astfel, noi devenim copii ai Săi, primim iertare şi Dumnezeu vine să locuiască în sufletele noastre, socotindu-ne drepţi în ochii Săi, datorită a ceea ce a făcut Iisus. Realitatea tristă este că noi însă continuăm să comitem păcate. Încă ne confruntăm cu situaţii în care ne dăm seama că am ales să acţionăm împotriva voii lui Dumnezeu, preferând mai degrabă să ne conformăm dorinţelor noastre. Dar cu toate că există asemenea situaţii, Dumnezeu continuă să se relaţioneze la noi. Mai mult decât atât, ceea ce El afirmă cu privire la relaţia dintre noi şi El, rămâne valabil. „Deci, fiindcă suntem socotiţi drepţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos” (Romani 5:1).

Mântuirea prin Iisus este exclusiv darul lui Dumnezeu, pe care îl primim prin credinţă. Din momentul în care noi primim acest dar, începe o relaţie cu Dumnezeu, care va continua pentru veşnicie. Relaţia noastră cu Domnul Hristos nu se întemeiază pe sfinţenia noastră personală, pe nivelul de maturitate în credinţă, pe sacrificii, fapte bune sau acţiuni religioase. Dorinţa lui Dumnezeu nu este ca noi să ne stabilim drept scop performanţa religioasă. El vrea ca toată atenţia noastră să fie îndreptată asupra Persoanei lui Iisus Hristos.De-a lungul vieţii noastre, sunt relaţii care rămân, dar deopotrivă sunt altele care se destramă, provocându-ne suferinţă şi lăsându-ne în derivă. Spre deosebire de acestea, comuniunea noastră cu Dumnezeu se bazează pe o relaţie sigură între noi şi El; iar această siguranţă se datorează în primul rând faptului că El ne-a adus în această relaţie, iar apoi se datorează credincioşiei Sale faţă de legământul veşnic pe care l-a făcut cu noi. Unul dintre textele care vorbesc despre credincioşia lui Dumnezeu este cel din 1 Corinteni 1:9 – „[Dumnezeu] ne-a chemat la părtăşia cu Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru.”