Împărtăşindu-ţi credinţa şi altora
Mă rog ca această împărtăşire a credinţei tale să slujească la răspândirea cunoaşterii întregului bine de care avem parte în Hristos Iisus. (Filimon v. 6)
După ce ai devenit creştin, cel mai important lucru pe care îl poţi face pentru o altă persoană este să o ajuţi să Îl cunoască, la rândul ei, pe Hristos. Preocuparea ta de a-ţi mărturisi credinţa izvorăşte din compasiune, deoarece îţi aduci aminte cum a fost viaţa ta fără Hristos. În Romani 10:13-14, apostolul Pavel spune: „«Oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.» Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?”
Dar ce anume să spui şi de unde să începi? Dacă vei cunoaşte temeinic conţinutul Evangheliei şi vei stabili în mod corect contextul în care să o comunici, atunci lucrarea ta de împărtăşire a credinţei va deveni mai eficientă.
Prezintă Evanghelia în mod clar
Aşadar, ce anume le spui oamenilor despre Iisus Hristos?
1. Dumnezeu îi iubeşte. Fiecare dintre noi caută semnificaţie şi dragoste. Biblia ne învaţă că existenţa noastră aici pe pământ nu este la întâmplare. Sensul vieţii trece dincolo de ideea supravieţuirii celui mai puternic. Există cineva Căruia îi pasă într-un mod profund de noi şi care înţelege strigătul nostru, adesea înăbuşit, după ajutor. Iată câteva versete care îţi vor putea fi de ajutor atunci când vei vorbi despre dragostea lui Dumnezeu: Ioan 3:16; Romani 5:8; Efeseni 2:4-7.
2. Omul este păcătos. A spune oamenilor ceea ce a făcut Hristos pentru ei implică totodată a le vorbi despre faptul că sunt păcătoşi. Dacă omul nu ar fi pierdut, el nu ar avea nevoie să fie mântuit. Dar atunci când stai de vorbă cu alţi oameni, nu este nevoie să le arunci mereu în faţă păcătoşenia lor – nu uita că, la rândul nostru, şi noi suntem păcătoşi (Romani 3:23). Afirmând starea de păcat a omului, nu spunem că omul nu are valoare sau că nu este capabil să facă fapte bune. Ceea ce afirmă Biblia este că nici una dintre aceste fapte bune nu ne poate deschide drumul spre cer. Datorită păcatelor noastre, merităm să fim despărţiţi de Dumnezeu, indiferent cine suntem noi: „Căci plata păcatului este moartea…” (Romani 6:23).
3. Hristos a plătit pentru păcatul lor. De ce trebuie accentuată moartea Domnului Iisus Hristos? Deoarece fără moartea Sa, iertarea păcatelor nu ar fi posibilă (Evrei 7:27; 1 Petru 2:24). Mesajul dragostei lui Dumnezeu este incomplet dacă nu legăm această dragoste de dreptatea lui Dumnezeu. Hristos a purtat pedeapsa păcatelor noastre (1 Timotei 1:15). Moartea Sa nu a fost doar un mod de a arăta cât de mult ne iubeşte El; ea a reprezentat totodată plata pentru păcatele noastre, împlinind astfel dreptatea lui Dumnezeu. Iisus le-a spus ucenicilor: „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:45)
4. Iisus Hristos este Dumnezeu. Pentru a putea plăti pentru păcatul omului, Hristos trebuia să fie atât Dumnezeu, cât şi om (2 Corinteni 5:19; Coloseni 1:19-20; 2:9). Dacă Iisus Hristos ar fi fost Dumnezeu fără să fie om, Dumnezeu nu s-ar fi putut identifica cu umanitatea noastră; dacă ar fi fost doar om, Hristos nu ar fi putut plăti pentru păcatele întregii omeniri. Fiind deopotrivă Dumnezeu şi om, El a luat asupra Lui păcatele noastre. Prin urmare, Hristos este sigura cale spre Dumnezeu: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).
5. Iisus Hristos a înviat din morţi. Evanghelia, Vestea cea bună, conţine încă un adevăr fundamental: Hristos, care a murit în locul nostru, este viu în veci. Datorită Învierii Sale, noi sărbătorim un mormânt gol. Dacă Iisus Hristos nu ar fi înviat, credinţa noastră ar fi lipsită de valoare (1 Corinteni 15:13-14, 17). Astfel, şi în această privinţă se reflectă unicitatea Persoanei Sale. Iisus nu doar a pretins a fi Dumnezeu; învierea Sa confirmă Dumnezeirea Sa şi puterea asupra morţii (Ioan 11:25; 1 Corinteni 15:55-56). Nu putem avea o relaţie personală cu Mohamed, Confucius sau Buddha – toţi aceştia sunt morţi. Dar Iisus este viu astăzi şi în veci, iar noi Îl putem cunoaşte în relaţia de comuniune cu El.
6. Pentru a dobândi viaţa veşnică, trebuie să răspundem prin credinţă. A fi mântuit înseamnă a recunoaşte că Iisus este Dumnezeu, că sunt un păcătos, că El a murit pentru păcatele mele şi apoi a accepta în mod personal faptul că El a plătit pentru păcatele mele. Această atitudine este descrisă în Biblie prin „a crede” sau „a-L primi pe Hristos” (Ioan 1:12). Eu primesc darul vieţii veşnice, un dar pe care nu l-am câştigat eu şi nu îl merit, din partea unui Dumnezeu care este Creatorul nostru şi care a ales să ne iubească, deşi acest lucru L-a costat însăşi viaţa Fiului Său (Efeseni 2:8-9; Tit 3:5).
Cum să spui altora Vestea cea mai impresionantă din istorie
Fii autentic. Relaxează-te şi fii sincer. Ai putea încerca să spui ceva de genul: „Uite, Domnul Hristos a făcut ceva cu adevărat important în viaţa mea şi aş vrea să îţi vorbesc despre acest lucru”. Explică modul în care Dumnezeu a lucrat în viaţa ta, dar nu încerca să dai impresia că eşti perfect. Ca şi ceilalţi oameni, şi creştinii iubesc sporturile, au o strângere de inimă când trebuie să-şi plătească facturile şi poartă uneori şosete nepereche.
Autenticitatea înseamnă însă totodată faptul că viaţa ta confirmă mesajul pe care îl prezinţi. Oamenii se satură să tot audă cuvinte. Apostolul Pavel le scrie credincioşilor din Tesalonic despre faptul că ei nu doar au auzit mesajul său, ci totodată au văzut modul în care propria sa viaţă reprezenta o dovadă în plus cu privire la adevărul mesajului proclamat (1 Tesaloniceni 1:5; 2:8). Mărturia proclamată prin viaţa sa nu a contrazis mesajul pe care l-a rostit cu gura sa.
Însă faptul că viaţa ta confirmă mesajul tău nu va exclude responsabilitatea pe care o ai de a mărturisi în mod verbal. Ambele componente sunt necesare. Nu te poţi limita doar la a-ţi trăi viaţa de credinţă şi a spera că oamenii din jurul tău vor remarca acest fapt; s-ar putea ca ei să observe că duci o viaţă exemplară, dar să nu ştie cărui fapt se datorează acest lucru. Iisus a trăit o viaţă desăvârşită şi totuşi a proclamat în mod constant Evanghelia. Porunca Sa este să împărtăşim şi altor oameni credinţa noastră, prin cuvintele şi faptele noastre.
Lasă rezultatele în grija Duhului Sfânt
„A mărturisi cu succes înseamnă a lua iniţiativa de a-L prezenta pe Hristos în puterea Duhului Sfânt şi de a lăsa rezultatele în grija lui Dumnezeu.”1 A te încrede în puterea Duhului Sfânt în lucrarea de prezentare a Evangheliei înseamnă a crede că El va călăuzi discuţia pe care tu o porţi, folosindu-te de abilităţile tale mentale şi verbale. Rezultatele ţin de domeniul lui Dumnezeu. Trebuie să îţi fie clar în minte a cui responsabilitate este să îi mântuiască pe oameni! Dumnezeu este Cel care lucrează mântuirea oamenilor; responsabilitatea ta este de a prezenta Evanghelia
Fii un bun ascultător. A-ţi împărtăşi credinţa unei alte persoane înseamnă să pui întrebări şi să îl asculţi pe celălalt. Este o conversaţie. Doreşti să cunoşti cum anume gândesc cei cărora le vorbeşti. Astfel, s-ar putea să fie nimerit să întrebi: „Cum crezi tu că un om ar putea deveni creştin?” sau „Cum anume crezi tu că poate ajunge omul în cer?”
Stai aproape de oameni. Autenticitatea şi capacitatea de a-l asculta pe cel căruia îi vorbeşti vor îmbunătăţi împărtăşirea Evangheliei, atunci când acestea sunt însoţite de o calitate foarte importantă: dedicare în a rămâne în relaţie cu oamenii cărora le mărturiseşti. Fără îndoială că vor fi momente când, discutând cu o persoană necunoscută, vei avea la dispoziţie doar câteva minute, de exemplu atunci când călătoreşti în aceeaşi direcţie alături de cineva sau vă aflaţi pentru scurtă vreme împreună, în acelaşi loc. Dar lucrarea cea mai eficientă de mărturisire are loc în contextul relaţiilor.
Aşteaptă-te ca Dumnezeu să te folosească. S-ar putea ca mulţi oameni din această lume să audă despre Hristos datorită ţie. Împărtăşind altor oameni credinţa ta în Hristos, să nu te surprindă modul în care Dumnezeu poate să te folosească.
(1) O afirmaţie pe care Bill Bright, fondatorul organizaţiei Campus Crusadefor Christ, a făcut-o adesea.
Acest articol este un extras din partea lui Steven L. Pogue, The First Year of Your Christian Life.